Primele manifestări punk mediatizate în muzică şi modă au început cu puţin înaintea anilor '80 şi au fost legate de activitatea formaţiei The Sex Pistols şi de creaţiile vestimentare Vivienne Westwood, pe atunci căsătorită cu unul dintre membrii acestei formaţii.
Un punker trebuie să fie atât de altfel decât ceilalţi încât să producă un şoc. Ei au dus protestul la extrem, transformând chiar şi vestimentaţia într-un protest în sine. Poartă în general ţinute cu atitudine, bocanci, pantaloni rupţi, de multe ori în carouri, tricouri cu mesaj, lanţuri groase la pantaloni şi la gât şi cercei. Un punker se poate recunoaşte foarte uşor după frizură, ei purtând de multe ori creastă colorată.
Pentru mine cultura punk este o sursă nesecată de inspiraţie atât în vestimentaţie dar şi în atitudine şi gândire. Vivienne Westwood este unul dintre creatorii mei preferaţi pentru că îndrăzneşte să fie excentrică chiar şi la vârsta ei.
De ce să-ţi pui pe tine o rochie scurtă, foarte scurtă, dacă îţi e ruşine că e prea scurtă? Dacă tragi toată noaptea de ea în nici un caz nu se lungeşte. De ce te îmbraci într-o rochie elastică strâmtă dacă tu eşti puţin, enorm de puţin obeză? Într-adevăr, dacă ţi-ai aruncat pe tine un sacou şi un maieuţ micuţ de bumbac cu flori şi pantalonaşi scurţi cu ghete ca de munte, da, eşti de invidiat. Rochia de saten rămasă de când a fost prietena ta cea mai bună mireasă, cu volane roz combinată cu sacoul alb poate să fie senzaţia serii.
Ce se poartă în club? Fetelor, fiţi atente! Dacă puneţi pe voi orice haină e perfect cu condiţia, însă, să fie cât mai scurtă. De preferat patalonii să se piardă între fese, sânii să iasă din maieu şi faţa să fie spoită exagerat cu fond de ten, eventual şi multe culori, ca la festivalul de teatru. Aşa cu siguranţă veţi arăta tuturor cât sunteţi de doamne, domnişoare, snoabe, pitzipoance şi uşuratice. Niciodată nu veţi fi tratate ca nişte femei adevărate!
Mi se pare foarte ciudat cum o femeie se urâţeşte singură prin vestimentaţii nepotrivite, de târgul Obor. Uitându-mă prin jurul meu, sâmbătă seară, în clubul de fitze, mă chinuiam efectiv să-mi aduc aminte unde mai văzusem atâta prost gust într-un singur loc. Ştiam că-l mai văzusem dar îmi era greu să-mi amintesc. E de înţeles de ce - pentru că am încercat să-mi şterg din memorie "pata neagră". Dar mi-am adus aminte. La profa mea din facultate, generic numită B.D. (în acţiune). Persoana aia avea atât de mult prost gust în a se îmbrăca încât a reuşit, probabil, să răspândească microbul prostului gust vestimentar până în clubul în care mă aflam.
După o aşa experianţă traumatizantă pentru mine, m-am lecuit de cluburi pline de bărbaţi (cât mai învârstă) cu pantalonaşi albi, mulaţi, maieuri, tricouri strâmte, eventual cu burtă, dacă nu, cu siguranţă cu ceafă lată.
În concluzie - dezgustător. Ofer gratuit consiliere vestimentară pentru toate fetele care nu au oglindă acasă. Căutaţi-mă, poate reuşiţi să vă purtaţi ţinutele din dulap cu feminism şi sexy (dar nu vulgar). Dacă nu, îl aruncăm în aer şi facem shopping.
Shootingul a avut loc la Cetatea Slimnic si Lacurile Mândra, fotografi - cursanţii de la şcoala de fotografie Image Art din Sibiu. Am avut parte de o zi foarte călduroasă de primăvară şi de un shooting super-profi şi foarte funny aşa că m-am gândit să vă bucur şi pe voi cu câteva dintre fotografiile cursanţilor: Mai multe fotografii la mine pe Facebook.
Pentru fetele care iubesc poveştile copilăriei. detaliu: Geantă plic unicat relizată manual (15x29 cm), se închide cu un nasture, pictată pe faţă cu culori textile - 65 lei
Nascuta in 1985 in Sibiu, am urmat cursurile Liceului de Arta, designul la Scoala populara de Arta si, intr-un sfarsit absolventa de design vestimentar la Universitatea "Lucian Blaga".
Ma puteti contacta la adresa de e-mail:
dianaribana@gmail.com